Cum se va numi urmaşul lui
Lamborghini Murcielago? Poate Jotta, poate Aventador, poate
altfel. Cert este că italienii păstrează foarte bine secretul şi am
putea spune că încearcă să ne abată atenţia de la maşină,
oferindu-ne primele informaţii despre tehnica de care va
beneficia noul bolid italian.
Conform italienilor, vorbim de un motor V12 nou-nouţ, proiectat
de la zero şi cunoscut cu numele de cod intern L539. Având
o capacitate de 6.498 cmc, motorul este de tipul aspirat,
Lamborghini neapelând, încă, la turbocompresoare sau compresoare
mecanice pentru a atinge puteri senzaţionale.
Puterea maximă dezvoltată de noul propulsor este de 700
CP, obţinuţi la o turaţie de adevărat „tenor”: 8.250 rpm.
Cuplul motor maxim are şi el o valoare apreciabilă, cifrându-se la
690 Nm, obţinuţi la o turaţie medie, de 5.500 rpm.
Inginerii italieni se laudă că au reuşit
să realizeze un propulsor foarte compact şi uşor, V12-le
având o masă totală de numai 234 kg. Cele două linii de
cilindri sunt înclinate la un unghi de 60 de grade una faţă de
cealaltă, lungimea motorului fiind de 784 mm, lăţimea lui de 848
mm, iar înălţimea de 665 mm.
Alezajul cilindrilor este de 95 mm, iar cursa de 76,5 mm, cursa
scurtă a pistoanelor fiind foarte potrivită pentru un motor de
turaţie înaltă. Chiulasa este realizată dintr-un aliaj
rezistent din aluminiu şi siliciu, iar arborele cotit este
rigidizat suplimentar cu nitraţi, având o masă redusă, de numai
24,6 kg.
Raportul de compresie este de 11,8:1,
foarte ridicat, dar viteza pistonului la turaţia maximă de
8.250 rpm este de numai 21 metri/secundă, mai redusă decât în cazul
propulsorului actualului Murcielago. Prin urmare, noul motor
beneficiază de o durabilitate mai bună şi frecări mai mici.
Sistemul de evacuare de tipul trei-în-unu înglobează patru
pre-catalizatoare, plasate lângă motor, dar şi două catalizatoare
principale, obiectivul principal fiind reducerea emisiilor
poluante. Însă pentru ingineri a fost la fel de important
să obţină un sunet inconfundabil, aşa încât toba conţine
două evacuări: una de joasă presiune, cealaltă de înaltă presiune,
ambele dotate cu supape controlate electronic.
Motorul nu ar fi nimic fără transmisie, iar aceasta din urmă
este total nouă. Denumită ISR (Independent Shifting Rods),
aceasta este o cutie de viteze mecanică robotizată, cu 7
trepte, capabilă de timpi de schimbare a treptelor de
viteză în doar 50% din timpul necesar unei cutii dotate cu dublu
ambreiaj, principiul de funcţionare fiind similar.
Şoferul poate alege 3 moduri de
funcţionare ale cutiei: „Strada” – mod complet automat,
pentru un condus confortabil şi relaxat; „Sport” – oferă un regim
dinamic de schimbare a treptelor de viteză; „Corsa” – oferă maximum
de eficienţă la schimbarea treptelor, fiind destinat utilizării pe
circuit, acest mod beneficiind şi de serviciile sistemului „Launch
Control”.
Prin urmare, urmaşul lui Murcielago se anunţă ca o
supersportivă demnă de admiraţie, prin prisma grupului
motopropulsor. Oare cei de la Ferrari au motive de îngrijorare?
Rămâne să aflăm puţin mai încolo, când vom avea mai multe detalii
despre noul Lambo.